Atenție, risc de „comă alimentară” astăzi! Cum este afectat corpul de mesele noastre cu de toate?

De Crăciun, mulți dintre noi uităm de moderație atunci când ne așezăm la masă. Dar ce efecte au, de fapt, mesele foarte bogate asupra corpului și, mai ales, asupra creierului?

Alimentația joacă un rol esențial în buna funcționare a creierului: susține memoria, capacitatea de concentrare și poate avea un impact important asupra sănătății mintale. O dietă echilibrată ajută, pe termen lung, la menținerea unei stări psihice bune, transmite antena3.

Însă ce se întâmplă imediat după ce mâncăm peste măsură, de exemplu, după o masă de Crăciun „cu de toate”?

În timpul mesei, organismul trimite către creier o serie de semnale care îi spun că ne-am săturat. Acestea vin din mai multe surse: hormoni eliberați de intestin și metaboliți – molecule care apar atunci când alimentele sunt descompuse pentru a produce energie. Acești hormoni determină, la rândul lor, pancreasul să elibereze insulină, pentru a menține glicemia sub control. Întregul proces poartă numele de „cascada sațietății”.

Această „cascadă” hormonală ar putea explica și starea de somnolență pe care o resimțim după o masă copioasă – cunoscută sub numele de somnolență postprandială sau, popular, „comă alimentară”. Totuși, mecanismele exacte nu sunt încă pe deplin înțelese, spune Aaron Hengist, cercetător postdoctoral la National Institutes of Health din SUA.

Mult timp s-a crezut că această stare apare pentru că sângele este „redirecționat” de la creier către stomac, dar studiile arată că fluxul de sânge către creier nu scade, de fapt, după masă.

„Răspunsul hormonal al intestinului este ca un cocktail. Nu știm exact care hormoni provoacă somnolența și ce zone ale creierului sunt implicate”, explică Hengist.

Surprinzător, o masă exagerată ocazională are un impact destul de mic asupra metabolismului, spune Hengist. În 2020, el a publicat un studiu care a analizat ce se întâmplă atunci când oamenii mănâncă peste nivelul de sațietate confortabil și atunci când mănâncă până aproape de limită.

Paisprezece bărbați sănătoși au acceptat să participe la experiment, mâncând pizza într-o singură masă. La o vizită, au mâncat până s-au simțit sătui; la cealaltă, cât au putut de mult. În varianta „fără limită”, au consumat de două ori mai multă pizza.

Cercetătorii au monitorizat timp de patru ore nivelul hormonilor, apetitul, starea de spirit și reacțiile metabolice. Rezultatele au arătat că glicemia nu a fost mai mare decât după o masă obișnuită, iar nivelul grăsimilor din sânge nu a crescut semnificativ.

„Am fost surprinși. Chiar și cu un aport dublu de energie, organismul a reușit să regleze foarte bine glicemia”, spune Hengist. „A făcut asta prin eliberarea unei cantități mai mari de insulină și hormoni intestinali care semnalează sațietatea”.

Studiul sugerează că o astfel de exagerare punctuală nu este atât de nocivă pe cât ne-am putea imagina. Totuși, cercetarea a fost realizată doar pe bărbați tineri și sănătoși, iar rezultatele nu pot fi generalizate fără studii suplimentare pe femei sau persoane supraponderale, avertizează Hengist.

Este bine cunoscut faptul că excesele alimentare pe termen lung, mai ales cu alimente bogate în zahăr și grăsimi saturate, nu sunt benefice pentru creier. În schimb, dovezile existente sugerează că o masă festivă ocazională nu are efecte negative semnificative.

„Studiul nostru arată că o singură abatere nu este atât de dăunătoare pe cât credem, așa că bucurați-vă de masa de Crăciun”, spune Hengist.

Totuși, el avertizează că excesele repetate, chiar și pe parcursul a câteva zile, pot avea efecte mai durabile asupra creierului și metabolismului.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion