Fostul preşedinte al României, între 2004 și 2014, Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, și-au reînnoit jurămintele de căsătorie, marcând astfel „Nunta de aur”, adică o jumătate de secol împreună.
În imaginile postate chiar de el pe Facebook, Traian Băsescu apare într-o poză cu soția în biserică, ea poartă un costum bleumarin, foarte elegant. Ulterior, într-o altă poză, tot din biserică, alături de ei e familia: fata Ioana cu soțul avocat Radu Pricop și copilul ei, dar și Elena Băsescu, care a mers însoțită de cei trei copii ai ei: Traian jr, Sofia și Anastasia. „50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”, a fost mesajul fostului președinte. După slujba de la biserică, aceștia au mers acasă și au sărbătorit cu șampanie, scrie presa română.
În timpul celor două mandate ale președintelui Traian Băsescu, soția acestuia, Maria, l-a însoțit în vizitele oficiale, dar și în cele din țară. Cu alura și stilul vestimentar al lui Jacqueline Kennedy Onassis, prima-doamnă a strălucit în toate ocaziile când s-a afișat alături de șeful statului. Înainte de a-l cunoaște pe Traian Băsescu, Maria Băsescu a lucrat în turism, pe litoral. După mariajul cu acesta a devenit casnică. Despre perioadele lungi în care a rămas singură acasă, când soțul ei era marinar, fosta primă-doamnă a României mărturisea, într-un interviu, că a fost o perioadă foarte grea. „Și îmi plăcea foarte mult (n.r. – să facă turism), pentru că totdeauna mi-au plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. E adevărat, la început am încercat să dau fetița la creșă, dar nu se adapta. Era mereu bolnavă și nu mânca. Așa că am rămas acasă. Singură. Soțul meu pleca mereu pe mare”, explica Maria Băsescu.











