Idolul Iulianei Beregoi și prietenul Andreei Bostanica, rapperul rus Macan, a cărui concerte în Moldova au provocat nemulțumiri și s-a cerut a fi anulate, și-a început oficial serviciul militar. În luna octombrie acesta s-a prezentat la comisariatul militar și a primit oficial ordinul de încorporare, asta după ce ar fi ignorat șase citații.
Andrei Kosolapov a pozat în uniformă și a scris pe rețele de socializare: „Cu Doamne ajută!”.

În august 2025, presa rusă scria că artistul risca un dosar penal pentru eschivare de la serviciul militar, fiind acuzat că ar fi ignorat șase citații trimise de autorități de la începutul anului. Însăși rapperul a negat informația.
„Nu credeți presei tabloide. Nimeni nu s-a ascuns. Nimeni nu a fost reținut. Mergem să servim”, a scris Macan într-o postare adresată fanilor săi. Mesajul vine după ce artistul a publicat și un selfie dintr-un punct de recrutare din Moscova.










