Excentricul cântăreț de muzică populară, Gabriel Nebunu, mare amator de branduri de lux, și-a pus scop să se îmbrace-n aur, la propriu. La podcastul Lorenei, artistul s-a lăudat că-și coasă o cămașă exclusivă, cu fir de aur, care îl va costa câteva mii de euro și este inspirată din cămașa națională a Reginei Maria din România.
Deocamdată a fost executată doar o mâneca și este testată la rezistență. Nebunu spune fără modestie că vrea să-și dea publicul pe spate cu această ținută a sa.
„Eu îmi doresc să rămână oameni cu gura căscată atunci când ies pe scenă. M-am gândit la o cămașă, care este o copie a cămășii naționale a Reginei Maria, adaptată în stil bărbătesc. Va fi o cămașă cusută cu fire de aur adevărat și este mult fir de aur acolo. . . Avem câteva mostre pregătite, însă trebuie să treacă niște rigori anumite pentru că trebuie să vedem cum se comportă aurul în mașina de spălat, cu un anumit detergent. Abia construim cămașa de mostre, am făcut abia mâneca. Este foarte complicat.”
Nebunu importă aur pentru moftul său și chiar dacă sunt șanse de eșec în efectuarea cămășii – asta nu-l sperie.
„Am găsit un băiat care nu se ocupă cu firul de aur pe textile. Așa ceva nu este în general în țară. Chiar dacă acum lucrăm pe mostre și aș putea să pierd banii, mie îmi place să risc. Aurul este adus de peste hotare”
„Este un moft de-al meu, au așa vreau să investesc în mine, în costumele mele, în repertoriul meu, dar și în textele mele. Atunci când toți spun că sunt bogat pentru că mă duc la 3 nunți pe seară, vreau să-și dea seama că eu conștient pun acest onorariu.”










