Nu era pregătită pentru asta! ANDRA a plâns în culise, auzind dezvăluirile fiicei sale

Fiica îndrăgitei artiste de peste Prut, ANDRA, Eva Măruță a fost protagonista unui podcast plin de emoție, podcast găzduit chiar de tatăl ei, Cătălin Măruță. Episodul, descris de prezentator ca fiind unul dintre cele mai speciale, a oferit momente pline de sinceritate și emoție. Eva a vorbit despre școală, prieteni și lecțiile primite de la părinți, emoționându-și părinții până la lacrimi.

Mama Evei, Andra Măruță, a fost și ea prezentă în studio, iar la un moment dat camera a surprins-o cu lacrimi în ochi. Reacția sa a venit după ce Eva a răspuns la întrebarea „Ce-ai luat de la mama ta?”. „Să fiu punctuală, să iubesc oamenii. E prietenoasă, iubește lumea. Chiar dacă oamenii nu sunt perfecți, mama mea este. Și tu ești”, a spus Eva.

Cătălin a continuat conversația, completând: „Vrei să-ți mai spun ce-ai mai luat de la ea? Faptul că muncești foarte mult. Știi că ea când a început să cânte avea 7 ani. Tu aveai 8 ani când ai apărut în filmul «Tati part-time»”.

La rândul lui, prezentatorul de la Pro TV a fost copleșit de emoții când Eva i-a spus ce a învățat de la el. „Am filmat poate cel mai personal podcast din viața mea. Am avut-o pe Eva lângă mine, nu ca invitat, ci ca fiica mea și cred că asta a schimbat totul. La un moment dat am întrebat-o ce simte că a luat de la mine. Mă așteptam la orice: la glume, la haos, la «nu știu, tati». Dar ea a zis simplu: «respectul». Respectul… Exact cuvântul pe care mi l-a spus și tata mie toată copilăria. Cuvântul care mi-a fost busolă. Cuvântul pe care l-am purtat cu mine în tot ce am făcut”, a transmis Măruță.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion