Solistul „The Motans”, proaspăt tătic pentru a doua oară, anunță sexul și numele bebelușului!

Denis Roabeș, cunoscut drept vocea distinctivă a trupei The Motans, trăiește zile pline de emoție și fericire. Artistul a anunțat în direct la emisiunea „WTFun” de la ProFM că familia sa s-a mărit cu un băiețel, devenind tată pentru a doua oară. După experiența cu fiica sa Mia, venit acum pe lume un nou membru în familie, iar gestul de a-i da micuțului numele tatălui său decedat în copilărie adaugă un strat de simbolism și emoție acestui eveniment fericit.

Fac foarte, foarte bine. Am devenit tată. Sunt de două ori mai fericit. E băiețel, da. Îl cheamă ca pe tatăl meu”, a spus acesta în direct.

Denis a subliniat cât de important este sprijinul familiei și modul în care experiența sa anterioară îl face să fie mai relaxat în rolul de tată.

Avem mare noroc că suntem ajutați de familie și că relația noastră este așezată frumos. Toată lumea se înțelege bine”, a explicat artistul. Spre deosebire de experiența cu Mia, acum se simte mai sigur pe sine și mai pregătit pentru provocările parentale: „La Mia am fost un tată panicat. Acum nu. Nimeni nu-ți oferă un manual la maternitate. Înveți pe parcurs”.

Dragostea dintre Denis și Bianca a început în urmă cu cinci ani, cu momente simple, dar memorabile. Prima întâlnire oficială a avut loc într-o benzinărie, un gest aparent banal pe care artistul l-a transformat într-un moment romantic. „Bianca este insula mea. Am simțit de la început că pot fi complet liber lângă ea. Relația noastră este diferită de tot ce am trăit până acum”, a mărturisit solistul.

Experiența pierderii tatălui său la doar 7 ani a lăsat urme adânci în viața lui Denis. Într-un episod al podcastului „Fain & Simplu”, acesta a povestit cum absența figurii paterne s-a făcut simțită în momentele de vulnerabilitate:

Lipsa tatălui am început să o simt cu adevărat după prima jignire la adresa mea. Atunci realizezi că nu ai pe cine să chemi pentru sprijin”. Cu toate acestea, mama sa a fost un sprijin puternic, încercând să suplinească absența tatălui.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion