Renumitul designer italian Giorgio Armani, decedat joi la vârsta de 91 de ani, va fi înhumat luni după-amiază în cadrul unei ceremonii private, cu participarea familiei, într-un sat din nordul Italiei, au anunțat responsabili locali, transmite Agerpres.
„Funeraliile private ale lui Giorgio Armani vor avea loc în mica biserică San Martino, situată în satul medieval Rivalta”, la 100 km sud de Milano, a indicat duminică Asociația Castelelor Ducatului de Parma, Piacenza și Pontremoli.
Giorgio Armani venea frecvent în această mică comună, care adăpostește deja mormântul mamei sale.
Împrejurimile vor blocate ‘din rațiuni de securitate și pentru a garanta confidențialitatea funeraliilor, prevăzute pentru ora locală 15:30 (13:30 GMT)’, adaugă asociația într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.
Magazinele grupului Armani vor fi închise luni începând de la ora locală 15:00 până la sfârșitul zilei, în semn de doliu.
Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a anunțat de asemenea o zi de doliu luni în această capitală economică italiană.
Mii de persoane au continuat să vină duminică în capela Teatrului Armani din Milano, unde sâmbătă fusese depus sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui creator de modă. Accesul publicului era permis până la ora locală 18:00 (16:00 GMT).
Printre personalitățile care au ținut să-i aducă un ultim omagiu s-au aflat fostul premier Matteo Renzi, compozitorul Ludovico Einaudi, președintele FC Napoli, Aurelio De Laurentiisou și jucătorii de tenis Fabio Fognini și Flavia Pennetta.
De altfel, de la vedete de la Hollywood la oameni politici, numeroase personalități i-au adus un omagiu celebrului creator de modă, icoană a modei italiene, care a pus bazele unui adevărat imperiu în industria luxului.