În Elveția – Eurovision, în India – Miss World. Dacă la primul concurs internațional nu avem un reprezentant, atunci la cel de frumusețe avem pe cine susține. Reprezentanta Moldovei, Angelina Chitaica tocmai a trecut de proba defilării în costum tradițional. Tânăra a purtat creația unui designer autohton.
Angelina a defilat într-un costum tradițional reinterpretat de Alina Bradu: o ie cu mâneci lungi până-n podea, o fustă scurtă, cu brâu devenit corset, cizme roșii lungi și un accesoriul supradimensionat pe cap, decorat cu flori. A fost publicată și schița în baza căruia a fost realizată ținuta.
„În spatele fiecărui look spectaculos — se ascunde o lume întreagă de inspirație și muncă! Rochia care a creat furoare este rezultatul orelor de discuții, idei, creație și muncă în echipă! Sub îndrumarea atentă a echipei Biroului Miss Moldova, talentata Angelina Chitaica a desenat un crochiu uimitor, adus la viață cu măiestrie de designerul emerit al Moldovei — Alina Bradu. Și toate acestea — într-un timp record, în paralel cu pregătirea noii colecții de peste 70 de piese! Suntem profund recunoscători, Alina, pentru parteneriatul de peste 10 ani și pentru magia pe care o creezi! Accesoriul de pe cap? O poveste aparte… În final, a prins viață datorită directoarei concursului “Miss Moldova” — iar rezultatul vorbește de la sine! Când talentul, profesionalismul și pasiunea se întâlnesc — ia naștere arta. Mulțumim întregii echipe pentru magia pe care am reușit să o arătăm lumii!”, a scris biroul Miss Moldova.
Câștigătoarea prestigiosului concurs de frumusețe va fi desemnată pe 31 mai.