MAKSIM a recunoscut că e dependentă de alcool și se află în dispensar! „Mizez pe înțelegerea voastră”

Cântăreața rusă, Maksim a scăpat ca prin minune din ghearele morții, după ce s-a infectat cu Covid-19 în 2021, dar s-a pomenit într-o nouă capcană. După ce a ieșit din comă și a revenit la rutina de artist, Marina Maksimova a început să facă abuz de alcool, ca într-un final să ajungă dependentă.

Cântăreața a postat un video pe pagina sa de Instagram, unde își varsă sufletul, la propriu.

„Am început a concerta de curând ce am luptat cu o boală grea. Am luat marea responsabilitatea de a avea un număr impunător de concerte. Apogeul a fost la concertul din Soci, care așa și nu a avut loc. E puțin spus că am venit acolo obosită, efectiv, nu puteam sta pe picioare, mi s-a pus perfuzii înainte de a ieși pe scenă. Am decis că dacă voi bea alcool, voi depăși starea și voi lucra ca o „mașină”, dar efectul a fost altul. Concertul a fost contramandat”, a mărturisit cântăreața, Maksim.

S-a întâmplat pe 18 martie. Maksim a ieșit pe scenă într-o stare de spirit ciudată. Cânta nedeslușit, șuiera și asta, evident, a nemulțumit publicul. Atunci, artista e întins microfonul mulțimii și a părăsit nemulțumită scena, împreună cu echipa sa de instrumentiști. După această „prestație”, Maksim a recunoscut sieși că este dependentă de alcool și a apelat la ajutor. La intenția sa, a fost internată într-o clinică privată, unde a și filmat destăinuirea, avându-i alături pe câțiva bărbați, membrii trupei sale.

„A fost un pas important pentru mine să vin aici de bună voie, să mă aflu aici, să urmez tratamentul și un pas la fel de important este să spun asta cu voce tare. Mizez pe suportul și înțelegerea voastră!”

Mesajele de încurajare au curs gârlă. Printre cei care și-au manifestat public suportul este colegul său de breaslă, Dima Bilan, care anterior tot a recunoscut că era dependent de alcool.

Cântăreața MakSim are 40 de ani, este mama a două fete și are o biografie plină de cumpene. Aceasta s-a aflat două luni în comă, din cauza complicațiilor pulmonare provocate de virusul Covid-19. Anterior, în 2019, femeia a fost victima unui accident rutier teribil.

Sursa: Instagram\maksimartist

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion