Mă înșeală sau nu? Este una dintre cele mai frecvente întrebări adresate de cei care merg să li se citească în cărți Tarot la o femeie din Cojușna, Liliana Costașco alias Lia Magia, așa se prezintă ea pe rețelele de socializare. Chiar dacă cărțile îi șoptesc că unul dintre parteneri a călcat strâmb, mai dă târcoale la altă casă sau flirtează în taină, aceasta spune că preferă să nu dezvăluie asta, pentru a salva cuplul de la o eventuală despărțire.
Femeia spune că majoritatea celor care apelează la ea sunt femei și fidelitatea partenerului e ceea ce le interesează preponderent.
„Să fiu sinceră, dacă văd că este doar o joacă. . . Dacă face curte, așa lejer cuiva la serviciu sau la o vecină, normal că-i zic că stai liniștit – nu e nimic. Când vezi că acești oameni au posibilitatea de a trăi împreună până la adânci bătrânețe, eu nu consider că e greșit să zic că este ok, pentru a salva cest cuplu. Nu ști cum va acționa soția, la un moment dat începe a-l învinui, că tu mai înșelat atunci, nu se uită că el astăzi este lângă ea, în familie cu copilul, în așa temă trebuie să fii foarte atent. Dacă vezi că peste 2-3 ani oricum se destramă acest cuplu, păi avertizezi că trebuie să munciți mai mult, trebuie să luptați pentru acest cuplu, eu mereu lupt pentru a salva orice cuplu”, spune Liliana Costașco la potcastul Bandstage.
Lia Magia spune că și bărbații apelează la serviciile ei, doar că aceștia sunt preocupați mai mult de bani, investirea lor și alte aspecte financiare.