În 2020, anul în care pandemia de Covid-19 bântuia țara și moldovenii au fost obligați să-și anuleze evenimentele, fie să le petreacă cu maxim 50 de persoane, ex-premierul Ion Chicu totuși a jucat la nunta fiului, despre care a spus că nu a fost nuntă, dar o „masă de sărbătoare”, la o vinărie de lux din satul Ulmu, r. Ialoveni. În cadrul emisiunii de pe YouTube, „Mai întreb o dată„, politicianul recunoaște că are un regret legat de petrecerea acestei festivități în plină pandemie. Regretă că. . .nu a invitat presa.
Ion Chicu și de această dată a ținut morțiș că la eveniment s-au respectat toate regulile în vigoare atunci și că mirii nu au avut mai mult de 50 de invitați.
„Eu dacă aveam mintea de politician atunci, eu invitam presa, să servească, să stea la masă. Să aibă regulamentul de atunci în față, ce se poate și ce nu. Poate câștigam și niște bani de la dânșii, când închină. Eu glumesc.”
Atunci însă Ion Chicu nu era atât de binevoitor cu presa. Zona a fost păzită strict, iar jurnaliștii n-au avut acces pe teritoriu. Întrebat atunci dacă este legal ca angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) să asigure securitatea unui eveniment privat, Chicu a sugerat că explicațile trebuie cerute instituției.
Ion Chicu a mai spus în 2020 că fiul lui și nora preconizau un eveniment cu 150 de invitați, dar s-au limitat la a celebra căsătoria alături de unchi și mătuși.