Irina Rimes și-a îndrăgostit fanii până la extaz de folclor. Concertul „Descântatele” de la Arenele Romane a fost o POVESTE

De-a lungul unei cariere marcate de explorări muzicale, dar mai ales de sinceritate și vulnerabilitate, moldoveanca Irina Rimes, în vârstă de 33 de ani, a reușit să îmbine şi să împletească diversele căutări interioare cu un curaj artistic rar întâlnit. Originară din satul Izvoare, Republica Moldova, și-a trăit copilăria în mijlocul naturii, într-un univers rural plin de tradiții, sub ocrotirea grijulie a bunicilor, pe care l-a transpus de la albumul „Origini“ până la concertul „Descântatele“, care a avut loc pe 28 septembrie la Arenele Romane din București.

@irinarimes

brumarelul live e si mai si @bubucernea #descantatele

♬ original sound – Irina Rimes

„După ce albumul a început să fie apreciat, ne-am gândit că ar fi frumos să facem și un concert care să surprindă toată această esență folclorică pe care am explorat-o. Așa s-a născut concertul „Descântatele“. Cred că am avut o perioadă lungă în care i-am făcut pe oameni să intre în introspecție, să se gândească la relații și la problemele vieții. Atunci când am făcut proiectul „Descântatele“, scopul meu principal a fost să delectez urechile publicului cu muzică nouă, dar și să îi fac pe oameni să se distreze îmbinând dramatismul din poezia populară cu veselia din producție. E o antiteză care se folosește destul de mult la noi în muzica autohtonă”, explica Irina Rimes într-un interviu pentru Adevărul, înainte de concert.

Invitați de seamă ai artistei au fost: vestita Theo Rose, iubită de la mic la mare, Surorile Osoianu, binecunoscutul David Ciente, noua senzație a industriei, Satoshi și gata să impresioneze publicul românesc, Magnat & Feoctist.

Și nu în ultimul rând Zdob și Zdub.

Irina Rimes a dezvăluit pentru Daily Magazine că titlul pentru concert a venit parcă natural. „A fost o nepotrivire la denumirea de „Origini”, iar imediat după, gândul a fost să găsesc ceva autentic, ceva care să mă descrie și care să descrie și povestea din spatele concertului. M-am gândit rapid la un alt proiect care îmi place tare, la „Necântatele” care a avut deja 2 ediții. Apoi m-am gândit cum ar fi să cântăm împreună de data asta „descântatele”, piesele care pe mine cel puțin m-au „vindecat”. Cred în puterea muzicii de a face bine și de a alina, deci putem spune că am ceva credință în descântece. Hmm… top piese n-aș putea spune, mereu diferă, în funcție de concert, în funcție de cum mă simt, în funcție de cum simt publicul sau band-ul meu. În schimb, mereu în sufletul meu va fi ,,Cosmos”.
@irinarimes

nu am cuvinte…… pur si simplu va iubesc #descantatele

♬ Cosmos – Irina Rimes

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion