Melania TRUMP a dezvăluit de ce nu și-a dorit mai mult de un copil cu Donald TRUMP

Fostul manechin, Melania Trump este căsătorită din 2005 cu magnatul imobiliar, ex-președinte al SUA, Donald Trump și au împreună un singur copil, pe Barron, în vârstă de 18 ani. Decizia de a nu avea alți copii îi aparține Melaniei.

Într-un interviu acordat emisiunii „Fox & Friends” de la Fox News, fostul model în vârstă de 54 de ani a vorbit despre acest subiect, înainte de lansarea viitoare a cărții sale de memorii. „Întotdeauna am fost de acord cu unul singur. Chiar dacă Donald și-ar fi dorit să avem mai mulți”, i-a spus Melania gazdei Ainsley Earhardt în cadrul conversației, care a fost difuzată joi, 26 septembrie. „Iar eu i-am spus: ‘Nu mă deranjează deloc unul, pentru că am o viață atât de ocupată’”.

„Știu cât de ocupat este el… și eu sunt responsabilă de tot. Așa că de aceea. Este pur și simplu perfect așa cum suntem”, a spus ea despre viața ei de mamă a lui Baron Trump, care a început recent cursurile la Universitatea New York din Manhattan.

Ainsley a adus în discuție o fotografie care apare în memoriile fostei Prime Doamne, în care Melania este prezentată lucrând la biroul ei, înconjurată de jucării și cărți ale fiului ei mic, Barron. Pe acea imagine, Melania a indicat cât de important a fost pentru ea să fie văzută de fiul ei într-o fațetă diferită de cea de mamă. „Cred că este foarte important pentru noi să le arătăm copiilor noștri că și noi muncim. Pentru a le da un exemplu despre cum este viața. Să ne vadă pe noi, că suntem productivi, că avem idei, că ideile devin realitate. Și asta i-am arătat și eu lui Barron”.

În afară de Barron, Donald Trump este tatăl lui Donald Jr. (46), Ivanka (42) și Eric (40), din prima sa căsătorie cu regretata Ivana Trump, dar și al lui Tiffany (30) din căsătoria lui cu Marla Maples.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion