Cel mai bun vin roşu, spumant şi stridii din partea casei, pentru oaspeţii Festivalului VinOpera 2024

Un program deosebit cu activităţi interesante şi savuroase. Astfel descrie Cristina Frolov, organizatoarea Festivalului Internaţional de Muzică Clasică “VinOpera”, într-un interviu pentru RLive TV, ediţia din acest an, care se va desfăşura pentru al doilea an consecutiv timp de trei zile – pe 6, 14 şi 15 septembrie.

“Sunt sigură că asta va fi marea surpriză pentru oaspeții noștri – Elena Moșuc este pentru prima oară în Republica Moldova. Toată lumea înțelege că ea este o divă, este o voce care nu trebuie ratată pentru că nu știm dacă mai revine vreodată în Republica Moldova”, afirmă preşedinta Fundaţiei Constantin Mimi, Cristina Frolov.

Aşa cum VinOpera este combinaţia desăvârşită dintre muzica clasică şi vinul bun, toţi spectatorii serii de Gală de la Castel Mimi Wine Resort vor avea ocazia să savureze un vin din soi de viţă autohton produs în cantităţi limitate – The Governor Feteasca Neagră, medaliat cu Grand Gold la concursul de vinuri Mundus Vini din Germania.

“VinOpera trebuie să fie deosebită din toate punctele de vedere și vinul serii a fost ales din colecţia Governor – Feteasca Neagră, cel mai bun vin al anului, conform unuia dintre cele mai mari concursuri de vinuri din lume. De astemenea vor fi degustaţii de la micii producători. Toți oaspeții din această seară, cei care vor ajunge la timp, vor avea ocazia să savureze stridii din partea casei, pentru că servim un spumant superb care merge foarte bine cu fructele de mare, mai ales cu stridiile. Întreaga seară va fi plină de activități interesante și savuroase”, a menţionat organizatoarea Festivalului VinOpera.

VinOpera a ajuns să fie primul eveniment sustenabil din Republica Moldova, datorită angajamentului faţă de natură. Evenimentul este acoperit în totalitate cu energie verde, produsă de soare. Mai mult decât atât, evenimentul contribuie la dezvoltarea satelor şi crearea locurilor de muncă pentru localnici.  

“Ne dorim cel mai mult ca VinOpera pe lângă frumusețea și experiența pe care ne-o oferă, să schimbe spre bine și viața oamenilor în comunitățiile rurale, în regiune. VinOpera este un eveniment care creează noi locuri de muncă și noi oportunități de dezvoltare în satele în care are loc, deci cumva are grijă atât de mediu, de angajații noștri, de crearea locurilor de muncă, dar și de dezvoltarea oportunității în acele localități”, susţine Cristina Frolov.

Ediţia din acest an este specială şi prin faptul că banii din vânzarea biletelor vor merge spre proiectele sociale ale Fundaţiei Constantin Mimi.

“Cumpărând bilete la primul eveniment, din data de 6, susțin, vrând-nevrând, fără nicio obligație și alte evenimente și proiecte sociale pe care le face fundația Constantin Mimi. Anul acesta vom redirecționa profitul de vânzarea biletelor, spre proiectele pe care le realizează fundația în satele Bulboaca, Telița, Hîrbovăț și Gura Bîcului”, menţionează preşedinta fundaţiei.

Realitatea este partenerul media al evenimetului, urmăriţi-ne pentru a fi la curent cu detaliile programului VinOpera. Pentru bilete accesaţi itiket.md.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion