VIDEO Lecţii de educaţie financiară gratuite pentru tinerii din Chişinău. Află unde sunt organizate

În unul din Centrele de Tineret din Chișinău, recent, voluntarii au participat la un joc de societate, care presupunea o simulare a unui proces financiar la o companie din domeniul agriculturii. Tinerii au fost îndemnaţi să vină cu idei de afaceri, pe care să le testeze în timpul jocului în situaţii de criză. Astfel, formatorii din cadrul centrului, îi încurajează să participe la astfel de activități, pentru a obține abilități utile în parcursul lor următor.

„Acest joc este o simulare a unui proces de afacere prin intermediul căruia aflăm niște noțiuni foarte interesante din domeniul financiar care le putem aplica și în viața reală”, spune Anișoara, voluntara Centrului Municipal de Tineret.

Tinerii sunt pasionați de activitățile la care au oportunitatea să participe și obțin numeroase cunoștințe noi. Astfel de jocuri sunt organizate la sediul Centrului Municipal de Tineret, pe strada Mitropolit Varlaam 90.

Mai multe detalii puteți afla pe pagina de Facebook a centrului.

Materialul video a fost produs de către Nicoleta Ţîra, participantă în cadrul Programului de Internship în Jurnalism TV şi Online, organizat de Rlive TV în parteneriat cu Direcția generală educație, tineret și sport și Centrul Municipal de Tineret Chișinău sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion