Jennifer Lopez a împlinit 55 de ani! A copiat tematica pentru petrecere de la o bloggeriță moldoveancă?

JLo a împlinit 55 de ani și a sărbătorit în stil mare, cu o petrecere somptuoasă inspirată de unul dintre cele mai celebre și mai romantice seriale ale momentului. Pare să o fi copiat pe bloggerița moldoveancă Marinela Bezer care, la fel, de ziua da și-a organizat un adevărat bal.

Actrița și cântăreața care domină cultura pop de trei decenii a serbat împlinirea acestei vârste pe 24 iulie, și a avut parte de o celebrare fastuoasă. Aceasta a avut o petrecere inspirată de serialul „Bridgerton”, creat de Shondaland și produs de Netflix, o producție romantică a cărei acțiune, centrată în jurul fraților Bridgerton, îi arată pe aceștia, sezon după sezon, căutând (și găsind) dragostea în Londra perioadei Regency.

JLo la 55 de ani se arată o romantică incurabilă, așa cum a și declarat în numeroase rânduri că este, alegând drept temă pentru aniversarea sa chiar un bal Bridgerton. Petrecerea a avut loc în Hamptons pe 20 iulie, cu doar câteva zile înainte de ziua de naștere a vedetei. Însă chiar de ziua ei Lopez a împărtășit cu fanii un montaj de la bal, făcându-i părtași la petrecerea la care toți invitații au fost îmbrăcați și au dansat în stilul perioadei, pe fundalul unor decoruri inspirate de extravagantele cadre din serial.

„Dearest gentle reader… And a splendid evening was had by all” („Dragă cititorule… toată lumea a avut parte de o seară splendidă”), a arătat mesajul care a marcat aniversarea lui Lopez, video-ul încheindu-se cu o imagine în care aceasta suflă în lumânările de pe un tort. La eveniment a participat și mama lui JLo, Guadalupe Rodríguez.

View this post on Instagram

A post shared by Jennifer Lopez (@jlo)

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Cu toate postările festive, fanii și presa dedicată celebrităților nu s-au putut abține să nu observe că o persoană a ratat evenimentul care o serba pe JLo la 55 de ani: chiar soțul acesteia, Ben Affleck. Acest lucru a survenit în condițiile în care cei doi soți și-au petrecut cea mai mare parte a verii separați, fapt ce a generat o mulțime de speculații privind mariajul lor. De asemenea, Affleck și Lopez nu au serbat împreună aniversarea a doi ani de căsnicie, pe 16 iulie. Lopez și-a petrecut o bună parte a verii, până acum, în Hamptons, destinația de vară preferată de newyork-ezi, ea fiind surprinsă de paparazzi alături de fiica lui Afleck pe care acesta o are din mariajul cu Jennifer Garner, Violet. Cele două au fost văzute la plimbări cu bicicleta, dar și la restaurant și la shopping.

Zvonurile privind o eventuală ruptură între Lopez și Ben Affleck vin după ce aceștia și-au reluat legătura, după 20 de ani. Cei doi au constituit unul dintre cele mai mediatizate cupluri la începuturile erei Internetului, atât de urmăriți încât se pare că chiar presiunea publică a fost cea care a condus la disoluția relației lor, după cum au declarat cei doi de-a lungul timpului. După două decenii separați, timp în care au avut alte relații semnificative, Jennifer Lopez și Ben Affleck au reînceput să se vadă în pandemie și s-au căsătorit cu doi ani în urmă.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion