Cum e să te iubești cu o femeie mai mare și să-i crești copilul? Cătălin LUNGU, despre relația cu Ana CERNICOVA

De câțiva ani, actorul Cătălin Lungu și soprana Ana Cernicova formează un cuplu, iar de pe 1 ianuarie 2023 sunt și logodnici. Iubiții au o diferență de vârstă de cinci ani, Ana fiind mai mare, având în spate un divorț și un copil din prima căsnicie. În cadrul unui podcast cu Nata Albot, Cătălin a fost întrebat cum se simte el în această relație, luând în considerație diferența de vârstă și experiență de viață.

Actorul nu neagă că la început de ambii au fost nițel sceptici privind o eventuală relație, din cauza vârstei, dar acum, cei cinci ani par să nu se reflecte nici într-un fel asupra relației lor de cuplu

„Ea nu-i atât de serioasă pe cât pare și nici eu așa neserios pe cât par. Acasă e absolut altfel, decât cum ieșim noi în spațiul public. . .Probabil ea a avut gândul ăsta că eu sunt mai mic cu cinci ani și era în capul ei: „băi, ce-i cu copilul ăsta, care umblă pe la tusovși.” Probabil și eu am avut în cap că nu o să fie ceva serios.

Relația lor ar putea părea neserioasă, spune actorul. Nu au dialoguri foarte serioase privind bugetul lor comun, planuri de viitor, investiții etc. Iubiții credeau că lucrurile se vor schimba după ce vor începe să trăiască sub același acoperiș, dar nu a fost așa.

Cătălin Lungu a spus de nenumărate ori că nu-și dorește copii și aici planurile lor tot au coincis.

„Nu vreau copii, nu o să fac copii. Ea spre mare mea bucurie nu mai vrea într-adevăr copii și nici Amelia nu mai vrea un frățior sau o surioară, pentru că are în familia cealaltă”.

Cu fiica Anei, Cătălin are o relație bună. Și mai mult, acesta profită de relația lor ca să înțeleagă mai bine generația tânăra. Amelia îl inițiază în toate trendurile momentului.

„Am avut tot timpul priză la copii. . .Îmi place să fac glume imbecile, ea râde la glumele mele imbecile. . .Uneori îmi arată și ea chestii, îmi arată la ce se mai uită, cântece.”

Amintim că Ana Cernicova a fost anterior căsătorită cu Valentin Uzun și au împreună o fiică Amelia.

Relația cu Cătălin Lungu s-a înfiripat după ce au devenit prieteni. Inițial soprana nu era pregătită să înceapă o relație, dar chimia a existat din start.

În noapte dintre ani, actorul a cerut-o de mireasă în locul unde pentru prima dată s-au sărutat.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion