Mulți învinuiesc artiștii că nu ar achita impozite la stat, însă cântărețul Patric Hanganu spune că nu se încadrează în această categorie. Acesta a venit astăzi la Serviciul Fiscal de Stat, ca să plătească taxele statului și să-și prelungească patenta.
„Mi-am făcut patenta iarăși, am achitat impozite, pentru cei care îs cu gura rea, nu doar o dată am auzit în adresa mea acuzații că nu plătesc impozite, eu plătesc, ca toată lumea și sunt un cetățean corect, să dea Domnul să plătească toți impozite ca mine”, a spus Hanganu, adăugând că de trei ani deja activează în baza patentei.
În acest context, tânărul a venit cu un mesaj pentru cei care consideră că muzicienii nu plătesc taxele statului:
Până nu demult, Hanganu bătea cărările către alte instituții ale statului, pentru a rezolva conflictul cu mama copilului său, care anterior a obținut decizia de a-i limita dreptul lui Patric de a-și vedea fiul pentru un termen de 30 de zile, ce a expirat demult.
Amintim că recent, la FISC au fost chemași și cuplul de influenceri, Ecaterina și Cristian Cebotari. Vezi aici ce au declarat ei.