Viitoarea regină a Marii Britanii, Kate Middleton este internată într-o clinică privată din Londra, unde se recuperează în urma unei intervenții chirurgicale abdominale. În clinică, Prințesa este tratată așa cum se cuvine – transmite presa română.
Clinica unde este internată Kate Middleton este amplasată în inima orașului Marylebone. După cum te-ai putea aștepta, facilitățile spitalului rivalizează cu cele ale multor hoteluri de lux. Aici sunt incluse meniuri à la carte, pază și asistenți personali.
„Să stai în Clinica din Londra este ca și cum te-ai caza într-un hotel foarte frumos. Sunt sigură că prințesa nu va fi tratată diferit, deoarece nivelul de îngrijire este uimior. Nu are de ce să își facă griji, deoarece este pe mâini bune. De la portar și până la recepționist, apoi la personalul medical și serviciul de catering, toată lumea a fost răbdătoare, politioasă și prietenoasă. Mi-au dat foarte multă încredere‟, a spus o fostă pacientă a spitalului, pe nume Chris Lawrence, care s-a operat în acel loc la începutul anului 2023.
Kate Middleton (42 de ani) va rămâne în clinica privată din Londra până la finalul lunii ianuarie, iar apoi se va întoarce la reședința din Windsor. Potrivit presei internaționale, Prințesa de Wales va renunța până la finalul lunii martie la îndatoririle regale pentru a se putea recupera complet.