Fanii lui Elvis Presley, care nu şi-au văzut eroul în viaţă, vor putea să îl vadă pe regele rock’n’roll-ului pe scenă la sfârşitul acestui an, prin intermediul realităţii virtuale. „Elvis Evolution” va folosi inteligenţa artificială şi proiecţia holografică, realitatea augmentată şi teatrul live pentru a recrea evenimente din viaţa şi muzica lui Presley, a declarat Layered Reality, compania de divertisment care va realiza spectacolul.
„Va fi o celebrare a vieţii lui Elvis; omul, muzica şi moştenirea sa culturală”, a declarat fondatorul şi directorul executiv al Layered Reality, Andrew McGuinness, pentru Reuters.
Vizitatorii vor fi purtaţi într-o călătorie din Tupelo, Mississippi, unde Presley s-a născut în 1935, până în Memphis, Tennessee, unde se află Graceland, şi Las Vegas.
„Punctul culminant al experienţei este o performanţă AI a lui Elvis”, a mai spus McGuinness.Layered Reality a încheiat un acord cu Authentic Brands Group, proprietarul moştenirii lui Elvis Presley, pentru a dezvolta Elvis Evolution.
Compania britanică a avut acces la mii de fotografii personale ale starului şi la ore întregi de înregistrări video pentru a crea noile spectacole folosind AI, a declarat McGuinness.
Interesul global pentru cântăreţ, considerat cel mai bine vândut artist solo din toate timpurile, cu peste 500 de milioane de discuri vândute, este același și la 46 de ani de la moartea sa.
Filmul biografic al lui Baz Luhrmann „Elvis”, lansat în 2022, a creat o nouă generaţie de fani, în timp ce „Priscilla” (2023), de Sofia Coppola, a explorat relaţia complexă cu soţia sa.
McGuinness a declarat că Elvis Evolution se va adresa atât fanilor, cât şi celor curioşi să descopere mai multe despre cântăreţul melodiei „Can’t Help Falling in Love”.
După Londra, „Elvis Evolution” va călători în oraşe precum Las Vegas, Tokyo şi Berlin, a mai precizat Andrew McGuinness.