Doina CERNAVCA, în premieră despre divorțul de Adrian URSU. „Am început să-l urăsc atât de tare”

Jurnalista, specialista în PR și event manager, Doina Cernavca este cunoscută în special pentru proiectele sale de caritate, mai puțini știu că ea a fost prima soție a cântărețului Adrian Ursu și managerul lui. Cei doi s-au căsătorit în aprilie 2009 și au divorțat la un an jumate de la marele eveniment. Nici unul dintre ei nu a vorbit public despre motivele divorțului și relația lor de după. Acum însă, în cadrul unui interviu cu Dorin Galben, Doina a rupt tăcerea.

Totul a început de la o relație de prietenie și colaborare profesională. Nivelul de înțelegere pe care-l aveau i-a făcut să creadă că ar putea avea o altfel de relație, așa că a urmat o cerere în căsătorie, în mașină. Imediat și nunta, iar invitații miresei nu știau cine e alesul său. La fel și oastea mirelui a primit invitații la nuntă fără a fi indicat numele miresei. După nuntă, cei doi au trăit împreună un an jumate, până când Adrian Ursu i-a comunicat ceea, la ce se aștepta cel mai puțin.

„El m-a părăsit spunându-mi că nu poate să trăiască cu mine o viață înainte, pentru că nu mă iubește. Dacă să vorbesc acum, normal că nu l-am înțeles. Cum să nu iubești un om, după o perioadă, o nuntă, după tot ce s-a întâmplat.” – a spus Doina Cernavca.

Fosta soția a lui Ursu a recunoscut că nu și-a dorit deloc divorțul și chiar a încercat să-l facă să rămână, dar nu a funcționat.

„Atunci am început să-l urăsc atât de tare, dar atât de tare, încât nu pot să îți explic prin cuvinte toată ura pe care o aveam doar pentru un om, pentru el. Am încercat în diverse moduri să-l conving să rămână, să mai încercăm odată, dar nu a fost să fie.”

Sentimentul de ură a dispărut tocmai după șapte ani. Cernavca a povestit că fostul soț i-a blocat mașina cu a lui. Cei doi au discutat mai bine de trei ore, așa cum o făceau pe timpul când erau prieteni. În acel moment, l-a iertat și chiar i-a spus acest lucru.

Adrian Ursu s-a recăsătorit cu Irina Negară, care i-a născut pe lume o fetiță, Maria-Andreea. Și Doina Cernavca are o fiică, Maria, relația sa însă o ține departe de ochii lumii.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion